Palatul Jean Mihail – o bijuterie Beaux-Arts în inima Craiovei

În centrul istoric al Craiovei, într-un peisaj urban dominat de clădiri istorice se înalță cu demnitate Palatul Jean Mihail.
Această clădire este una dintre cele mai rafinate expresii ale arhitecturii aristocratice românești de la începutul secolului XX.
Astăzi găzduieşte Muzeul de Artă din Craiova, iar palatul impresionează nu doar prin colecțiile sale, ci mai ales prin splendoarea arhitecturii sale exterioare, o veritabilă lecție de eleganță academică în stil Beaux-Arts francez. De asemenea, se remarcă detalii neobaroce și accente neorococo.

Beaux-Arts este un stil arhitectural foarte important în istoria arhitecturii occidentale. Este un curent rafinat, elaborat și monumental, dezvoltat în Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Proiectat între anii 1898 și 1907 de arhitectul Paul Gottereau, Palatul Jean Mihail respectă canoanele Școlii de Arhitectură Beaux-Arts de la Paris. Impresionează printr-o compoziție simetrică și o scenografie a volumelor.

Clădirea a fost comandată de Jean Mihail, unul dintre cei mai bogați oameni ai vremii. Iar acest lucru se vede în fiecare colț sculptat al fațadei.
Fațada este dominată de un corp central ușor ieșit în relief, flancat de două turnuri rotunde de colț, care conferă dinamism și noblețe ansamblului. Accentul monumental este pus pe porticul cu patru coloane corintice, care susține un balcon cu balustradă de fier forjat.
Palatul Jean Mihail – stiluri arhitecturale
Beaux-Arts
Structura palatului este tipică stilului Beaux-Arts, cu o fațadă simetrică, un ax central bine definit, acoperiș mansardat și coloane clasice care conferă monumentalitate și echilibru întregii compoziții.

Neobaroc
Elementele neobaroce se remarcă în frontonul curbat decorativ, în ancadramentele masive ale ferestrelor și în consolele sculptate care dau clădirii un aer dramatic și puternic.

Neorococo
Detaliile neorococo se regăsesc în balustradele din fier forjat cu linii curbe și arabescuri. De asemenea, în decorațiunile florale delicate și în stucaturile elegante ce învăluie fațada cu o notă grațioasă și feminină.
Palatul Jean Mihail este o lecție de arhitectură istorică și un simbol al rafinamentului oltenesc de altădată. Fațada sa monumentală, decorul sculptural elaborat și echilibrul proporțiilor îl așază în galeria celor mai spectaculoase palate urbane din România.
Edificiul este clasificat ca „monument istoric de categoria A”, ceea ce înseamnă că are o valoare de patrimoniu național sau internațional. Este protejat prin lege și recunoscut drept parte importantă a identității culturale a României.
Foto: arhiva personală.







