Curtea cu majolică pictată manual de la Santa Chiara

În inima agitată a oraşului Napoli, curtea interioară a complexului Santa Chiara se deschide ca un refugiu ceramic, unde plăcile de majolică pictată manual transformă coloanele și băncile într-un poem vizual al culorii și liniștii.

Ansamblu monumental Santa Chiara situat în Napoli, Italia, este format dintr-o biserică gotică si un complex monastic dual, cu două mănăstiri, pentru femei (clarișe) și bărbați (franciscani).

Curtea decorată cu majolică face parte din zona de claustru a mănăstirii feminine. Era folosită exclusiv de călugărițele care trăiau în clauzură (izolare). Era un spațiu de plimbare, rugăciune și reflecție. Decorarea cu majolici pictate reflectă dorința de frumusețe și contemplație în viața spirituală.

Ansamblul a fost fondat în anul 1310 de către regina Elisabeta de Anjou, soția regelui Robert I al Neapolelui. Scopul său era să servească drept mănăstire pentru ordinul clarişelor, o ramură feminină a ordinului franciscan, dedicată vieții contemplative și spirituale.

Piesele de majolică sunt un tip de ceramică smălțuită și pictată manual, cunoscute pentru culorile sale vii și motivele decorative inspirate din natură, mitologie și viața rurală. Tehnica a fost adusă în Italia în Evul Mediu, prin influențe maure și spaniole (în special din insula Mallorca – de unde și numele).

În sudul Italiei piesele de majolică au devenit nu doar un meșteșug decorativ, ci o formă de artă publică.

ceramică smălțuită și pictată manual

🖌️ Cum se realizează piesele de majolică

Procesul este meticulos și complet manual:

  1. Modelarea obiectului (o placă, o coloană, o vază etc.) din lut.
  2. Prima ardere, pentru întărirea suportului ceramic.
  3. Aplicarea smalțului alb pe întreaga suprafață – acesta devine fundalul pe care se pictează.
  4. Pictura manuală, cu pigmenți minerali care pătrund în smalțul crud.
  5. A doua ardere, la temperaturi ridicate, pentru fixarea culorilor și obținerea luciului specific.

Rezultatul: o piesă strălucitoare, cu culori saturate – galben, albastru cobalt, verde, portocaliu – și o textură lucioasă, ușor valurită.

Banci acoperite cu majolica - Santa Chiara Napoli

Coloane pictate și bănci pentru contemplare

Curtea interioară a fost transformată în forma actuală în secolul al XVIII-lea, sub influența barocului napoletan. Cei care au desenat și modelat acest spațiu au fost frații Vaccaro, arhitect și pictor. Ei au decis să decoreze întreaga grădină cu majolică pictată manual. Rezultatul este de o frumusețe răvășitoare: 64 de coloane hexagonale, acoperite cu faianță smălțuită, desenând un traseu liniștit printre portocali, chiparoși și pergole înflorite.

Frații Donato și Giuseppe Massa, celebri ceramiști din secolul al XVIII-lea, au decorat între 1742–1762 întregul chiostro cu aceste piese de majolică. Lucrarea lor este considerată un exemplu magistral de „arte decorative integrate în arhitectură”.

arte decorative integrate în arhitectură

De ce este important?

Această decorație cu majolică:

– transformă o curte monastică într-un spațiu aproape teatral;

– demonstrează un tip de estetică spirituală, dar și ludică, care era rar întâlnită în alte mănăstiri;

– reprezintă una dintre cele mai impresionante manifestări ale artei decorative italiene aplicate în arhitectură.

O oază într-un oraș viu

Napoli e un oraș intens, claxoane, arome, oameni care vorbesc cu mâinile și cu inima. Dar Santa Chiara e o ruptură blândă de ritm. Treci de ziduri și găsești ordine și geometrie, verde și lumină, spațiu și respirație.

Foto: arhiva personală.